La începutul acestei luni, atât Wall Street Journal, cât și Bloomberg au sugerat că Apple ințentionează să lanseze un iPad mai mic. Acum, citând surse independente, New York Times confirmă faptul că Apple pregătește o tablet mini ce va apărea mai târziu în acest an.
The Times sugerează că noua tabletă Apple va oferi un ecran de 7.85 inch, şi că ar costa “mult mai puţin decât ultimul iPad de 499 dolari”. Potrivit unei persoane ce lucrează la proiect, Apple ar putea anunță dispozitivul înainte de sfârşitul anului 2012.
Noul dispozitiv va aduce portabilitate sporită utilizatorilor și va fi un răspuns pentru recentul dispozitiv al celor de la Google, Nexus 7, precum și tableta Amazon Kindle Fire. Cei din urmă pregătesc o tabletă de 10 inch, demonstrând împreună cu Apple, că aceasta categorie de produse are nevoie de cel puțin două dimensiuni: 7 și 10 inch. Se pare că Samsung a înțeles mai demult această tendință lansând tablete de ambele mărimi în anii precedenți.
Cât despre iPad Mini, zvonurile anunță Retina Display, conectivitate Wi-Fi și 4G/LTE și un preț de aproximativ 300$.
sursa: gizmodo.com / slashgear.com


