
După o jumătate de an de zvonuri, iată ca HTC lansează primul său quad-core. Noul model se numește HTC One X și este cel mai performant smartphone din noua familie One.
HTC One X dispune de un ecran de 4.7 inch cu rezoluție HD (1280×720), este propulsat de cel mai performant procesor al momentului – Nvidia Tegra 3 quad-core (4 plus 1) de 1.5 Ghz, 1 GB memorie operativă, 32 GB memorie internă și o cameră de 8 megapixeli. Camera foto va avea și un chip special HTC Image Chip pentru a spori calitatea imaginii. Desigur nu putea lipsi și sistemul Beats Audio ce îndeplinește toate funcțiile sonore al telefonului,
Sistemul de operare este Android 4.0 cu Sense UI 4.0 familiar pentru HTC. Ecranul noului One X este fabricat din Gorilla Glass ceea ce înseamnă rezistență sporită, iar la capitolul dimensiuni nu putem trece cu vederea grosimea de doar 8.9 mm.
O surpriză bună pentru posesorii acestui smartphone va fi posibilitatea de a utiliza gratis 25 GB spațiu pe cloud de la Dropbox, până acum HTC și Dropbox ofereau doar 5 GB gratis.
HTC One X va apărea în vânzare în Aprlie, prețul oficial nu a fost anunțat, iar zvonurile spun ca va fi în jur de 700 Euro.
sursa: slashgear.com






