Proview Technology, aflata in proces cu Apple pentru dreptul de proprietate asupra marcii iPad in China, intentioneaza sa negocieze cu fabricantul american si spera sa ajunga la un acord amiabil.
Proview, care a produs pana in 2009 ordinatoare de birou botezate IPAD, a fost dat in judecata anul trecut de gigantul american. Justitia chineza a declarat insa ca Apple nu a adus suficiente dovezi in sprijinul demersului sau.
Iar la sfarsitul saptamanii trecute, avocatii grupului Proview au anuntat ca au intentat proces in SUA companiei Apple, solicitand daune in valoare de 2 miliarde de dolari. „Suntem pregatiti pentru negocieri”, a declarat astazi Xie Xianghui, unul dintre avocatii chinezi, precizand ca „actiunile judiciare vor continua pana cand vom ajunge la un acord”.
Potrivit afirmatiilor sale, Apple ar fi declarat societatii Proview – o societate cu mari datorii – ca are „intentii pasnice”. Apple a refuzat orice comentarii.
Totusi, analistii cred ca partile vor ajunge, intr-un final, la o intelegere. „Apple are bani. Compania va evalua situatia si, daca va ajunge la concluzia ca aceasta batalie judiciare va avea un impact semnificativ asupra beneficiilor, vor plati”, a comentat Ben Cavender, analist la China Market Research Group.
Pana una alta, un tribunal chinez a ordonat zilele trecute retragerea din vazare a tabletelor iPad de la Apple intr-un magazin din orasul Huizhou, din sudul tarii. Proview vrea ca aceasta masura sa fie extinsa si in alte mari asezari urbane ale Chinei.
Sursa: fin.ro
Viewed 1674 times by 297 viewers





