
Pe lângă noul ultraportabil Folio, HP a anunțat și trei modele în gama superioară Envy, cu diagonale de 15 și 17 inci. Primul model nou, Envy 15, are o diagonală de 15 inch și folosește în configurația standard un procesor Intel Core i5, 6GB de memorie RAM, un hard-disk de 500GB și o placă video AMD Radeon cu 1GB memorie integrată. Display-ul are o rezoluție de 1366 x 768 pixeli în configurația standard, dar poate fi înlocuit cu un model FullHD.

Modelul de 17 inch, Envy 17, va avea aceleași specificații de bază, dar va include un monitor FullHD în mod standard. Autonomia promisă de HP este de 9 ore pentru modelul de 15 inch și 9,5 ore pentru modelul de 17 inch, care este disponibil și într-o variantă cu display 3D. Întreaga serie Envy folosește sisteme de sunet Beats Audio by Dr. Dre.

Preturile pornesc de la 1100$ pentru Envy 15. Vârful de gamă, cu ecran 3D de 17 inch pornește de la 1599$.

